6 septembrie 2018

Un băiat pe Lista lui Schindler


Tocmai citesc o carte
- "Un băiat pe Lista lui Schindler"
(autor: Leon Leyson),
apărută la Editura Rao.
Da, ştiţi bine, acea faimoasă listă a lui Schindler despre care cred că cei mai mulţi aţi auzit.
Se spune că ar fi singura carte de memorii publicată de un copil supravieţuitor, de pe Lista lui Schindler.
Cartea prezintă "o faţă a războiului văzută prin ochii unui copil speriat, al cărui unic deziderat era să supravieţuiască fiecărei zile în parte".
Vă recomand să o căutaţi şi să o citiţi.
E scrisă simplu şi se citeşte uşor.

"Am supravieţuit Holocaustului datorită riscurilor uriaşe asumate de Schindler, mitelor şi înţelegerilor secrete pe care le intermediase ca să ne ţină pe noi, muncitorii lui evrei, departe de camerele de gazare de la Auschwitz.
Ca să ne salveze, şi-a folosit mintea, inima, averea şi şmecheriile lui incredibile.
I-a întrecut în isteţime pe nazişti, pretinzând că eram indispensabili efortului de război, deşi ştia că mulţi dintre noi, inclusiv eu, nu aveam niciun fel de îndemânări folositoare."

"... preţuiesc amintirile micului univers în care am trăit primii ani ai copilăriei mele.
Era o lume definită de dragostea şi de căldura familiei.
Tiparul previzibil al vieţii făcea ca rarele surprize să fie cu adevărat memorabile.
Când mă gândesc la acel mod de viaţă, atât de îndepărtat acum, mă încearcă dorul, mai ales de bunicii, de mătuşile, de unchii şi de verişorii mei."

Leon Leyson - "Un băiat pe Lista lui Schindler"

25 iulie 2018

Flăcări...


FLĂCĂRI
Virgil Carianopol

Sunt flacără, sunt jar, sunt pară,
Merg printre oameni luminând.
Sunt ca o stea ce străluceşte,
Dar nimeni nu mă vede-arzând.

Ard ca un codru ce nu piere
Sub flăcările ce-l încing,
Un codru care arde-ntr-una,
Dar flăcările nu-l ating.

Şi ard, şi ard, aşa de-a rândul,
Ca mii şi mii de stele.
Îi luminez pe cei din preajmă
Arzându-mi visurile mele.

Ştiu, se va stinge crud odată
Această flacără - stindard.
Da'-mi pare rău că se va stinge,
Fiindcă trăiesc numai cât ard...

Ce înseamnă fericirea?...




"O colecţie de momente fantastice pe care le-ai trăit şi împărtăşit, găsirea unei vibraţii,
întâlnirea unei persoane cu care să împarţi totul.
Asta este pentru mine...
poate nu secretul fericirii,
dar este fericirea."
Lara Fabian

Sensul tău... care e?




"Fiecare are un sens.
Până nu şi-l descoperă,
este veşnic nefericit."
Chris Simion

14 martie 2018

România - Regat

În anul 1881, când se împlineau deja 15 ani de domnie stabilă şi fructuoasă a lui Carol I, "pentru a satisface o îndelung nutrită dorinţă a naţiunii, pentru a întări stabilitatea şi ordinea în ţară şi a da o garanţie în plus că în România monarhia trăieşte în aceleaşi condiţii ca şi în celelalte state ale Europei şi trebuie să inspire aceeaşi încredere, Camera Deputaţilor, în virtutea dreptului suveran al naţiunii, proclamă pe Alteţa Sa Regală principele Carol I rege al României."
Într-o zi de sâmbătă, 14/26 martie, Parlamentul a votat în unanimitate legea propusă de liberali, prin care România trecerea de la principat la regat.
Carol I a semnat legea în faţa tuturor, iar oamenii au sărbătorit pe străzi până târziu în noapte.
Astfel, Constituţia din 1866 a fost modificată, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment, şeful statului va fi numit Rege, iar România, Regat sau monarhie constituţională (Regatul României).
Carol I spunea:
"... Accept - nu pentru mine, ci pentru măreţia României - titlul de rege, sigur fiind că el nu va slăbi cu nimic legăturile care, prin tot ceea ce noi am obţinut împreună în luptă şi sacrificiu, m-au unit atât de strâns cu poporul meu. Fie ca primul rege al României să se bucure de acea iubire care pe ultimul principe l-a ajutat să treacă peste toate necazurile!
Pentru mine, devotamentul acestui popor nobil, viteaz, căruia i-am dedicat întreaga mea fiinţă, valorează mai mult decât toată mărimea, decât toată strălucirea unei coroane!"
Proclamarea regatului a trezit un ecou entuziast în toată ţara, iar încoronarea a avut loc pe 10/22 mai, de ziua naţională.
Carol "şi-a impus dorinţa ca pentru el să se confecţioneze o coroană de oţel dintr-unul dintre tunurile capturate la Plevna, iar pentru regină să se comande la un bijutier bucureştean o coroană simplă de aur":
"De aceea accept cu mândrie această coroană - ea este făurită din metalul unui tun, care este stropit cu sângele eroilor noştri şi sfinţit de către biserică; eu o primesc ca pe un simbol al independenţei şi forţei României! Ea va fi un martor de preţ al unor timpuri grele şi glorioase pe care le-am străbătut în comun, ea le va aminti generaţiilor viitoare de eroismul străbunilor lor şi de unitatea care a domnit între principe şi popor. Cea mai frumoasă coroană însă pentru regină ca şi pentru mine va fi şi va rămâne iubirea şi încrederea poporului căruia îi aparţine toată gândirea şi simţirea noastră..."
Turcia a fost prima care a recunoscut Regatul României. Au urmat-o Anglia, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.

Sursă citate: "Regele Carol I al României" - Paul Lindenberg
Editura Humanitas, 2010

4 martie 2018

A fost odată... - o poveste adevărată

"A fost odată ca aproape niciodată o seară liniştită în România.
Era seara unui început de primăvară, iar în programul din acel moment al Televiziunii Române rula un film artistic bulgăresc.
Deodată, pe neaşteptate, s-a produs dezastrul.
Au urmat 55 dintre cele mai groaznice secunde pe care România le-a traversat în întreaga sa istorie.
(...) La ora 21 şi 22 de minute, în seara de 4 martie 1977, România a fost lovită de un cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în zona seismică a Vrancei. Acest cutremur a fost al doilea ca putere în istoria secolului XX românesc.
(...) Bilanţul cutremurului a fost de peste 1570 de persoane decedate, alte peste 11000 de răniţi şi peste 35000 de locuinţe distruse. Majoritatea acestor pierderi s-au înregistrat în Bucureşti. Este cea mai mare catastrofă produsă în timp de pace din întreaga noastră istorie.
(...) Ceea ce a urmat după acele 55 de secunde de coşmar... a fost o lecţie din care România de azi ar trebui să înveţe.
(...) Morala poveştii cutremurului din 4 martie 1977 vorbeşte, totuşi, mai mult despre oameni decât despre ziduri. Trebuie spus că unii români, în acea dramă, s-au comportat ca nişte eroi. Mulţi oameni au fost salvaţi de sub dărâmături după zile întregi, datorită încăpăţânării unor pompieri şi militari de a căuta chiar şi atunci când părea epuizată orice speranţă. Alături de soldaţi şi pompieri, în căutări s-au implicat până şi cascadorii din studiourile cinematografice de la Buftea.
Ca toate popoarele Europei sudice, românii se mobilizează greu - dar, în faţa unui pericol comun, ei sunt capabili de un curaj şi de o generozitate fără limite. E bine să ţinem minte aceste lucruri - pentru că, din păcate, cutremure vor mai fi în România."
Autor: Adrian Cioroianu
"Cea mai frumoasă poveste.
Câteva adevăruri simple despre istoria românilor"
Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2013

3 martie 2018

Dacă ai fi ştiut...



"Dacă ai fi ştiut cât te iubesc, câtă nevoie am de tine în viaţa mea, nu ai fi îndrăznit să lipseşti nici măcar un singur moment...
Ai fi rămas întotdeauna alături de mine, cu inima ta contra inimii mele, cu sufletul tău contra sufletului meu..."
Victor Hugo

2 martie 2018

Piersicul înflorit...


"Piersicul înflorit - îl vezi şi-nchizi ochii, fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii sărutări: buzele roşii care-au zâmbit, obrajii copilăreşti care s-au înroşit."
Ionel Teodoreanu

1 martie 2018

Fiecare zi poate aduce o minune...

"Nouă, medicilor, fiecare zi ne aduce atâtea lucruri noi, nesperate, fantastice, care nu mai departe de ieri erau încă de neconceput!
Iată de ce, de fiecare dată când mă aflu în faţa unui caz unde ceilalţi dau din umeri, simt cum îmi tresaltă inima de ciudă, pentru faptul că nu cunosc încă acel leac de mâine, de poimâine, dar în acelaşi timp şi de speranţă: poate-l găseşti tu, poate-l descoperă altcineva în folosul acestui om, cât încă nu e prea târziu, chiar în ultima clipă!
Totul e posibil, inclusiv imposibilul - căci acolo unde ştiinţa vremii noastre se află în faţa unor uşi zăvorâte, undeva, adesea pe scara de serviciu, una s-a deschis pe neaşteptate.
Acolo unde metodele noastre se dovedesc ineficace, trebuie să încercăm neapărat să găsim una nouă şi unde ştiinţa nu ajută, mai există încă minuni - da, mai există şi astăzi în medicină minuni adevărate, minuni ce se produc sub lumina strălucitoare a becurilor electrice, în ciuda oricărei logici şi a experienţei, iar uneori le poţi chiar provoca."
Stefan Zweig - "Suflete zbuciumate"

12 februarie 2018

10 februarie 2018

Apropiaţi-vă de oameni!


Lăsaţi soarele să topească gheaţa şi indiferenţa din sufletele voastre.
Apropiaţi-vă de lumină!
Apropiaţi-vă de oameni!
Bucuraţi-vă de ei!
De cei adevăraţi!
© Andrei Niedermayer
Venim, visăm, plecăm...

30 ianuarie 2018

25 ianuarie 2018

Neagu Djuvara a plecat...

M-a întristat tare, tare mult plecarea domnului
Neagu Djuvara
(1916 - 2018),
unul dintre cei mai erudiţi, eleganţi, demni şi respectaţi reprezentanţi ai culturii române.
Istoric, romancier, filozof, diplomat, Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti, pe data de 18 august 1916, într-o familie de aristocraţi.
Nu vreau să insist cu astfel de date. La o simplă căutare pe Google puteţi afla câte detalii doriţi despre viaţa şi activitatea marelui om -
Neagu Djuvara.
Eu vă las aici doar un citat, dintr-un editorial pe care istoricul şi profesorul Adrian Cioroianu l-a publicat astăzi în "Adevărul":

"Încă şi mai importantă rămâne acea senzaţie de tinereţe pe care Neagu Djuvara o iradia la orice apariţie.
Indiferent de vârsta despre care vorbim, acest om a murit tânăr.
În preajma lui, toţi ceilalţi, oameni de la 7 la 77 de ani, cum se spune, ne simţeam copii.
Sub privirea lui ştrengară de om inteligent, Istoria şi istoriile căpătau o formă şi un conţinut."
Adrian Cioroianu

Dumnezeu să-l odihnească pe Neagu Djuvara!

24 ianuarie 2018

Problema este că...




"Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc."
Michelangelo Buonarroti

22 ianuarie 2018

19 ianuarie 2018

15 ianuarie 2018

Rugăciune


"Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre."
Octavian Goga - "Rugăciune"

13 ianuarie 2018

Fără ea, fără iubire...


"Fără ea, fără iubire,
omul sterp e şi se pierde
ca o frunză în pădure,
când pădurea-i toată verde,
ca un verde fir de iarbă
undeva într-o câmpie,
ca un fir de păpădie
noaptea, vântul când adie...

De aceea cânt iubirea
şi-o înalţ mai sus ca toate,
cu-ale ei întotdeauna
dulci şi tinere păcate,
cu lumină şi-ntuneric,
cu nădejde şi credinţă;
fără ea, fără iubire
lumea e doar suferinţă.

Din iubire viaţa naşte,
s-o avem aşa cum este:
infinită, pătimaşă,
cu baladă, cu poveste,
cu trecut de vreme lungă
rânduit în secoli care
duc pe umeri viitorul,
luminat de Sfântul Soare.

Cel ce nu ştie iubirea
e un spân mai rău ca fiara.
Vede negru înainte
şi blestemă primăvara:
ar zvârli-o în temniţă,
el să fie Demiurgul,
şi ar răstingni pe cruce
Răsăritul şi Amurgul..."
Dumitru Matcovschi

12 ianuarie 2018

11 ianuarie 2018

Despre aparenţe şi schimbare...


"Când nu mai suntem în stare să schimbăm o situaţie, de fapt suntem provocaţi să ne schimbăm pe noi înşine."
Viktor E. Frankl

"Mulţi văd ceea ce pari a fi, puţini înţeleg ceea ce eşti."
Niccolò Machiavelli

10 ianuarie 2018

O "plimbare" = o viaţă...

Ca să nu credeţi că ziua de azi a trecut fără să "ratez" vreun caz tragic...
Citesc despre o tânără, însărcinată, care s-a prezentat la Spitalul din Roman, judeţul Neamţ, din cauza unor probleme de ordin medical.
De acolo a fost trimisă acasă, cu tratament.
După câteva zile, întrucât starea nu i se ameliora, ba chiar îi era mai rău, tânăra revine la spital.
Se constată gravitatea situaţiei şi este trimisă de urgenţă la Iaşi.
La Iaşi este "plimbată" între 3 spitale, pierzându-se astfel timp preţios, care poate i-ar fi salvat viaţa.
Din nefericire, pacienta a decedat.
Nu am ce să mai comentez.

7 ianuarie 2018

Despre oameni...

"Un om mare îşi arată măreţia prin felul în care îi tratează pe oamenii mici."
Thomas Carlyle


"Mulți oameni nu-și trăiesc visele, pentru că-şi trăiesc fricile."
Les Brown

"Un om trebuie să fie destul de mare ca să-şi recunoască greşelile, suficient de deştept ca să înveţe din ele şi îndeajuns de tare ca să le îndrepte."
Alphonse Allais

"Oricât îţi vei schimba înfăţişarea,
rămâi acelaşi om."
Arthur Schopenhauer

6 ianuarie 2018

Buni numai de Sărbători?

O adevărată avalanşă de persoane care vor să facă fapte bune, să ajute pe cei mai puţini norocoşi, să bucure pe cei năpăstuiţi de soartă.
Foarte frumos!
Nimic de spus...
Apreciez aceste gesturi.
Totuşi, am o nedumerire: de ce aceste lucruri (cele mai multe!) se întâmplă numai în preajma Sărbătorilor?
În restul anului, cei trişti şi săraci nu au nevoie de ajutorul nostru?

5 ianuarie 2018

Despre moartea Regelui

M-am întrebat de câteva ori, probabil ca mulţi alţii, cum ar fi fost, dacă familia regală revenea la conducerea ţării noastre.
Mi-am amintit de sobrietatea pe care mi-a impus-o mereu Castelul Peleş, ori de câte ori l-am vizitat.
Mi-a fost ruşine mie de falsa suferinţă a unora dintre cei prezenţi la catafalc în cursul acelor zile, de zâmbetele lor, unele chiar largi, în clipele în care decenţa impunea alt comportament (dacă tot au ajuns acolo!).
De la oameni cu adevăraţi importanţi şi bine puşi la punct cu istoria noastră, am aflat multe lucruri noi pe care nu le ştiam şi pe care am de gând să le aprofundez pe viitor, dacă timpul îmi va permite.
Am constatat că românul tot român rămâne (nu toţi, dar destui), ca să nu zic altfel.
Nu respectă sub nicio formă codul impus în astfel de momente, deşi s-au făcut publice regulile care trebuie respectate pe parcursul acestor zile.
Şi aş mai putea continua...

4 ianuarie 2018

Nu generalizaţi, că nu e frumos!

Într-o localitate dintr-un colţ al ţării noastre, autorităţile locale au decis (şi nu e prima dată acum) să acorde câte un tichet cadou, în valoare de 100 RON, persoanelor care au venituri sub 520 de lei pe membru de familie, acum, în preajma Sărbătorilor.
Cu acest tichet, acei oameni îşi vor putea cumpăra produse alimentare.
Desigur, aşa cum se întâmplă pe la noi, au venit şi cârcotaşii, pentru început doi... o doamnă (cu mult aur pe ea şi care pare a lucra într-un birou) şi un domn (care... am impresia că lucrează undeva în străinătate, deci presupun că primeşte ceva bani pentru munca prestată).
Ambii au reacţii contra acestei decizii a Primăriei locale. Doamna îi numeşte "puturoşi" pe oamenii care vor primi aceste tichete, iar domnul îi trimite, scurt şi direct, la muncă.
Ok, admitem că printre acele persoane sunt şi dintre acei tineri, în putere, care ar putea munci, dar nu o fac, pentru că e mai simplu să stai şi să primeşti de la alţii.
Dar stau şi mă întreb dacă doamna şi domnul comentatori au scris în cunoştinţă de cauză atunci când au postat mesajele lor. I-aş întreba doar atât: de ce generalizaţi şi jigniţi fără să aveţi toate informaţiile?
Personal, cunosc persoane singure, din localitatea respectivă, care au o vârstă destul de înaintată, care suferă de boli - unele severe, care au pensii - da! - sub 520 de lei pe lună (plafonul maxim până la care se acordă ajutorul) şi care, oricât ar vrea, nu ar mai putea munci. Asta nu înseamnă că sunt puturoşi. Au muncit şi şi-au distrus sănătatea o viaţă întreagă, pentru o pensie de nimic.
Dumneavoastră, fără niciun alt ajutor, aţi reuşi să vă descurcaţi în ziua de astăzi?
Sunt convins că nu!
Aşa că pentru unele dintre aceste persoane, acel tichet de 100 de RON poate însemna un cozonac pe masa de Crăciun, o bucăţică de carne ori o pâine mai albă pe care altfel, cu greu sau deloc nu şi-ar permite-o.
Deci, vă rog nu generalizaţi, că nu e frumos deloc!

Foto: caritate.md

3 ianuarie 2018

Permis pentru procreere

Ajung din întâmplare pe un site şi citesc
- într-un text despre profeţiile lui Nostradamus pentru 2018 -
că:
"Pentru a putea face copii, oamenii vor avea nevoie de permis ca să procreeze."
Sunt curios unde se va petrece asta şi de la cine vor obţine oamenii acel permis.

2 ianuarie 2018

Valsul emană dor, dorinţă, tandreţe...

"Dacă există vreo formă muzicală care să fie expresia directă a senzualităţii
 aceasta este valsul vienez...
Valsul a fost dansul noii perioade romantice de după războaiele lui Napoleon şi contemporanii primelor valsuri au fost şocaţi de erotismul acestui dans, în care o femeie îşi îmbrăţişează partenerul, îşi închide ochii într-un vis fericit,
şi pluteşte de parcă lumea ar fi dispărut.
Melodia noilor valsuri emană dor, dorinţă şi tandreţe."
Max Graf