Evadaţi din această lume!

Evadaţi pentru o clipă din această lume...

Eliberaţi-vă de orice gând!

Priviţi cerul!

Respiraţi adânc!

Zâmbiţi!

E bine, nu-i aşa?

© Andrei Niedermayer

Ne risipim viaţa...

Ne risipim viaţa...

Nu ştim să mai ridicăm privirea şi să cuprindem minunile din jurul nostru...

Poate o carte bună, poate o floare plină de culoare, o cafea băută alături de cineva drag...

Nu ştim să mai fim recunoscători...

Nu ştim să-i mulţumim Cerului pentru tot ce primim, zi de zi...

Nu ştim să-i zâmbim Universului care ne ţine în braţele sale...

Nu ştim să mai fim noi înşine...

E trist...

© Andrei Niedermayer

Cu tine alături...

Cu tine alături,

e-atât de simplu

să sper în ziua de mâine!

© Andrei Niedermayer

Aţi stat vreodată?...

Aţi stat, vreodată, o noapte întreagă...

pe malul mării?

De la apus şi până-n zori, când din apa mării, timid, soarele reapare?...

Aşa, pur şi simplu...

doar să staţi privind valurile ce spălau nisipul ţărmului...

Privind cerul înstelat...

Îmbrăţişându-vă cu luna...

Adulmecând briza...

Eventual ţinând de mână persoana iubită...

Povestind despre orice...

Sau păstrând tăcerea...

Ştiţi câtă linişte aduce sufletului o noapte petrecută aşa?

Multă, atât de multă linişte, cum nici nu vă puteţi închipui...

Şi bucurie, şi speranţă...

Şi gândul că suntem şi noi mici minuni, într-o lume plină de măreţie şi splendoare...

Încercaţi!

Măcar o dată în viaţă!

Nu pierdeţi nimic!

Decât...

poate cel mult somnul de-o noapte...

© Andrei Niedermayer

Nu e târziu...

Niciodată nu e prea târziu

să te întorci la cel care te-a făcut cândva fericită...

Cel puţin,

merită efortul de a încerca!

© Andrei Niedermayer

Niciodată...

Niciodată

nu e prea târziu

să fii

cine vrei tu să fii...

© Andrei Niedermayer

Niciodată să nu renunţi...

Niciodată să nu renunţi la iubirea ta,

indiferent de situaţie!

Păstreaz-o în suflet

şi du-o mai departe,

peste timp,

cu speranţă...

© Andrei Niedermayer

Dacă te pricepi la ceva...

De când mă ştiu,

am tot învăţat un lucru:

dacă te pricepi la ceva,

îţi dai cu părerea;

dacă nu,

stai liniştit în banca ta.

Ce e aşa greu de înţeles?

© Andrei Niedermayer

Eşti plictisit, obosit, rănit...

Eşti plictisit, obosit, rănit...

Crezi că ai ajuns la capătul răbdării

sau poate chiar ai impresia că ai fost izbit la pământ...

Dar te înşeli!

Şi ştii de ce?

Pentru simplul fapt că viaţa nu te lasă aşa şi-ţi dă o singură opţiune:

aceea de a merge doar înainte!

Deci n-ai de ales şi trebuie să păşeşti mai departe pe drumul tău...

© Andrei Niedermayer

Despre maturizare...

Unii oameni se maturizează prea repede.

Alţii - mult prea târziu.

Iar alţii - niciodată.

© Andrei Niedermayer

Nu ştiţi unde să căutaţi?

Nu ştiţi unde să căutaţi soluţii pentru probleme?

Răspunsuri la întrebări?

Începeţi cu propriul suflet şi cu propria conştiinţă!

Poate de acolo porneşte totul...

© Andrei Niedermayer

Învaţă să priveşti cu inima

Învaţă să priveşti pe cei din jur...

mai mult cu inima decât cu ochii.

Astfel le vei putea descoperi sufletul.

Şi asta e cu mult mai important decât ceea ce poţi vedea doar în aparenţă.

© Andrei Niedermayer

Străbat hoinar prin timp...

Hoinar prin timp, străbat - rând pe rând, orice-anotimp...

Mă însoţeşte - la fiecare pas, a ta iubire...

Şi ştiu că doar tu-mi poţi fi popas de fericire...

© Andrei Niedermayer

Eu te iubesc...

Eu te iubesc.

Aşa cum pământul iubeşte ploaia în zilele toride ale verii...

Eu te iubesc...

Şi-atât...

Nu-ţi cer nimic...

Îmi e de-ajuns că exişti...

© Andrei Niedermayer

Cred, cu sinceritate...

Cred, cu sinceritate, că o singură dată în viaţă întâlneşti acea persoană care să-ţi dea peste cap întreaga existenţă şi alături de care să se învârtă lumea ta, din acel moment mai departe.

Îi spui lucruri pe care nu le-ai mai spus înainte nimănui, îi împărtăşeşti decepţiile tale, visele, speranţele.

Împreună râdeţi, plângeţi, iubiţi, trăiţi.

© Andrei Niedermayer

Să nu uiţi niciodată!

Să nu uiţi niciodată:

oricâtă iubire ai dărui într-o viaţă,

întotdeauna este loc pentru mai mult.

© Andrei Niedermayer

Ce rost mai au regretele?

Ce rost ar mai avea regretele, când timpul a plecat şi nu se mai întoarce?

© Andrei Niedermayer

În viaţă...

În viaţă, nimic nu e uşor...

La fel cum nici imposibil nu e ceva...

© Andrei Niedermayer

Unii sunt atât de înverşunaţi!...

Îi văd pe unii atât de înverşunaţi în a spune:

"Nu mă mai interesează ce a fost cândva!"...

Bun, rău sau cum o fi fost el...

de ce să dai cu piciorul trecutului din viaţa ta,

ca şi când n-ar fi existat vreodată?

© Andrei Niedermayer

E atât de minunat!...

E atât de minunat să-ţi permiţi, uneori măcar, luxul de a fi doar tu cu tine...

© Andrei Niedermayer

Câteva clipe de tandreţe...

Câteva clipe de tandreţe,

în prag de seară,

după o zi grea,

probabil cu probleme, griji şi situaţii dificile pentru cei mai mulţi dintre noi,

pot transforma totul într-o supremă bucurie...

© Andrei Niedermayer

M-am aventurat...

M-am aventurat pe un drum necunoscut, conştient şi – totodată – ignorând pericolele, căutând, fără îndoială, puţină fericire...

Într-o noapte, m-am oprit din drumul meu, să privesc stelele şi-atunci am înţeles că ceva minunat mi se va întâmpla, ceva care-mi va schimba întreaga existenţă...

Atunci te-am întâlnit pe tine şi-am decis să-ţi fac loc în viaţa mea, în inima mea...

Pentru că tu eşti sensul meu de-a fi...

© Andrei Niedermayer

Unii oameni...

Unii oameni,

cu cât încearcă mai mult să-şi ascundă falsitatea,

cu atât devin mai convingători în a şi-o arăta lumii întregi...

© Andrei Niedermayer

Atât de mult!...

Şi-atât de mult te-am vrut aproape!

Şi-atât de mult te-am aşteptat!

Şi-atât de bine mi-e cu tine!

© Andrei Niedermayer

Chiar dacă pământul...

Şi chiar dacă Pământul ar obosi şi nu s-ar mai roti,

eu niciodată nu voi înceta să te iubesc...

© Andrei Niedermayer

În tot zgomotul din jur...

Şi în tot zgomotul din jur, simţi nevoia unui moment de linişte...

De linişte deplină, în care să rămâi doar tu cu gândurile tale...

© Andrei Niedermayer

Cum am putut să trăiesc?...

Cum am putut să trăiesc fără tine,

înainte să intri în viaţa mea?

Cum am putut să mă trezesc în fiecare dimineaţă

şi să adorm în fiecare noapte?

Cum am putut să respir

şi să-mi urmez destinul?

© Andrei Niedermayer

De ce mi-aş dori...

De ce mi-aş dori ca distanţă să existe între noi,

atâta vreme cât fericirea o cunosc doar în braţele tale?

© Andrei Niedermayer

Îmi place pianul

Îmi place pianul şi ador să-l ascult, târziu, în noapte, când în jur totul doarme.

Mă liniştesc şi-mi dau o stare de bine sunetele divine ale clapelor sale, atinse tainic în zbor, cu pricepere desăvârşită...

Îmi readuc în suflet tihna pe care, iar şi iar, fiecare zori de zi mi-o împrăştie de-atâţia ani...

© Andrei Niedermayer

Închide ochii...

Închide ochii...

Ascultă vântul...

Îi auzi ecoul?

Îţi aduce bătăile inimii mele...

© Andrei Niedermayer

Iubirea - punct de reper al existenţei

Cred cu tărie în faptul că iubirea – indiferent sub ce formă s-ar manifesta, ar trebui să fie principalul punct de reper al întregii noastre existenţe pământene.

© Andrei Niedermayer

Sunt oameni...

Sunt oameni pe pământ cărora nu le ajunge această viaţă pentru câtă răutate adăpostesc în sufletele lor...

© Andrei Niedermayer

Nu uit... să te iubesc!

Îţi văd zâmbetul scăldându-se în sufletul meu...

Văd ochii tăi străbătând înălţimile cerului...

Îţi ascult glasul murmurând tainice vorbe de-amor...

Ascult cântecele inimii tale...

Şi nu uit... să te iubesc!

© Andrei Niedermayer

"Nimic din tine-n urmă nu va rămânea..."

"Şi pulbere ţărână din tine se alege,

Căci asta e a lumii nestrămutată lege.

Nimicul te aduce, nimicul te reia,

Nimic din tine-n urmă nu va rămânea..."

Veronica Micle

Veronica Micle s-a stins din viaţă la cincizeci de zile după moartea lui Eminescu, în noaptea de 3 spre 4 august 1889, la ora 23.

După decesul poetului, retrasă la Mănăstirea Văratec (judeţul Neamţ), copleşită de suferinţe şi de tristeţe, Veronica decide să-şi ia zilele, administrându-şi o doză mare de arsenic. Deşi medicii au încercat să o salveze, după aproape o zi de agonie, ea părăseşte această lume.
Zborul i s-a frânt la numai 39 de ani.

Corpul neînsufleţit al poetei a fost înmormântat, două zile mai târziu, în curtea bisericii Sfântul Ioan, la numai câţiva metri de Mănăstirea Văratec.

"Ce s-a ales din două vieţi,

O mână de cuvinte

Cărora abia le-ar da un preţ

Aducerile-aminte."

Mihai Eminescu

Foto: Mormântul Veronicăi Micle

Praful anilor de incultură... îngustează destine

Discutam zilele trecute, într-un cerc de amici, despre una, despre alta, la o cafea.

Şi, la un moment dat, un coleg (care, de altfel, îmi ştie programul destul de încărcat, atât de la job, cât şi din viaţa privată) s-a mirat foarte tare cum de mai am timp şi să citesc.

Şi aici mă refer la beletristică, nu la cărţi de specialitate, cărora oricum sunt nevoit să le acord mereu o atenţie sporită.

De aici încolo s-a pornit o lungă discuţie pe această temă. Şi astfel mi-am dat seama cât de ciudat poate să le pară unora faptul că cineva mai citeşte în ziua de astăzi. Ceva, orice... Cu atât mai ciudat dacă este vorba despre literatură.

Personal, aşa m-am obişnuit: să nu las să treacă vreo zi fără să pun mâna pe o carte. Extrem de rar mi se întâmplă să nu fac acest lucru. Ori când ajung mult prea târziu acasă şi a doua zi am trezirea cu noaptea în cap, ori când sunt plecat şi nu staţionez într-un loc prea mult.

Mi se pare ceva firesc această relaţie specială cu cărţile şi cred că fiecare dintre noi ar trebui să o apere cât mai mult cu putinţă.

Aşa mi-am adus aminte şi de un citat mai vechi, care-i aparţine lui Octavian Paler, şi pe care mi l-am notat într-o agendă.

Cred că reflectă cel mai bine situaţia actuală.

Vi-l las şi vouă...

"Trăim în ţara în care oamenii nu au niciodată timp să citească.

Sau nu îşi fac.

Cărţile sunt trecute în uitare, cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună.

Praful anilor de incultură şi agitaţie ieftină se aşterne cu nonşalanţă peste viaţa unor oameni căzuţi în resemnare.

Îngustează destine, periclitează vise şi întristează vieţi." (Octavian Paler)

Andrei Niedermayer

Un băiat pe Lista lui Schindler

Tocmai citesc o carte

- "Un băiat pe Lista lui Schindler"

(autor: Leon Leyson),

apărută la Editura Rao.

Da, ştiţi bine, acea faimoasă listă a lui Schindler despre care cred că cei mai mulţi aţi auzit.

Se spune că ar fi singura carte de memorii publicată de un copil supravieţuitor, de pe Lista lui Schindler.

Cartea prezintă "o faţă a războiului văzută prin ochii unui copil speriat, al cărui unic deziderat era să supravieţuiască fiecărei zile în parte".

Vă recomand să o căutaţi şi să o citiţi.

E scrisă simplu şi se citeşte uşor.

"Am supravieţuit Holocaustului datorită riscurilor uriaşe asumate de Schindler, mitelor şi înţelegerilor secrete pe care le intermediase ca să ne ţină pe noi, muncitorii lui evrei, departe de camerele de gazare de la Auschwitz.

Ca să ne salveze, şi-a folosit mintea, inima, averea şi şmecheriile lui incredibile.

I-a întrecut în isteţime pe nazişti, pretinzând că eram indispensabili efortului de război, deşi ştia că mulţi dintre noi, inclusiv eu, nu aveam niciun fel de îndemânări folositoare."

"... preţuiesc amintirile micului univers în care am trăit primii ani ai copilăriei mele.

Era o lume definită de dragostea şi de căldura familiei.

Tiparul previzibil al vieţii făcea ca rarele surprize să fie cu adevărat memorabile.

Când mă gândesc la acel mod de viaţă, atât de îndepărtat acum, mă încearcă dorul, mai ales de bunicii, de mătuşile, de unchii şi de verişorii mei."

Leon Leyson - "Un băiat pe Lista lui Schindler"

Flăcări...

FLĂCĂRI

Virgil Carianopol

Sunt flacără, sunt jar, sunt pară,

Merg printre oameni luminând.

Sunt ca o stea ce străluceşte,

Dar nimeni nu mă vede-arzând.

Ard ca un codru ce nu piere

Sub flăcările ce-l încing,

Un codru care arde-ntr-una,

Dar flăcările nu-l ating.

Şi ard, şi ard, aşa de-a rândul,

Ca mii şi mii de stele.

Îi luminez pe cei din preajmă

Arzându-mi visurile mele.

Ştiu, se va stinge crud odată

Această flacără - stindard.

Da'-mi pare rău că se va stinge,

Fiindcă trăiesc numai cât ard...

Ce înseamnă fericirea?...

"O colecţie de momente fantastice pe care le-ai trăit şi împărtăşit, găsirea unei vibraţii,

întâlnirea unei persoane cu care să împarţi totul.

Asta este pentru mine...

poate nu secretul fericirii,

dar este fericirea."

Lara Fabian

Sensul tău... care e?

"Fiecare are un sens.

Până nu şi-l descoperă,

este veşnic nefericit."

Chris Simion

De ce le este greu oamenilor să fie fericiţi?

"Oamenilor le e greu să fie fericiţi, pentru că văd trecutul mai frumos decât a fost, prezentul mai rău decât este şi viitorul mai dificil decât va fi."

Marcel Pagnol

Despre dificultăţi...

"Cel care ştie ce e viaţa, priveşte dificultăţile ca pe oportunităţi."

Norman Vincent Peale

Nu există...

"Nu există nimic care să acapareze şi să lege sufletul ca dragostea..."

Umberto Eco

Nu irosi timpul!

"Viaţa e prea scurtă ca să îţi iroseşti timp cu oameni care irosesc vise."

Gabriel Petru Baetan

România - Regat

În anul 1881, când se împlineau deja 15 ani de domnie stabilă şi fructuoasă a lui Carol I, "pentru a satisface o îndelung nutrită dorinţă a naţiunii, pentru a întări stabilitatea şi ordinea în ţară şi a da o garanţie în plus că în România monarhia trăieşte în aceleaşi condiţii ca şi în celelalte state ale Europei şi trebuie să inspire aceeaşi încredere, Camera Deputaţilor, în virtutea dreptului suveran al naţiunii, proclamă pe Alteţa Sa Regală principele Carol I rege al României."

Într-o zi de sâmbătă, 14/26 martie, Parlamentul a votat în unanimitate legea propusă de liberali, prin care România trecerea de la principat la regat.

Carol I a semnat legea în faţa tuturor, iar oamenii au sărbătorit pe străzi până târziu în noapte.

Astfel, Constituţia din 1866 a fost modificată, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment, şeful statului va fi numit Rege, iar România, Regat sau monarhie constituţională (Regatul României).

Carol I spunea:

"... Accept - nu pentru mine, ci pentru măreţia României - titlul de rege, sigur fiind că el nu va slăbi cu nimic legăturile care, prin tot ceea ce noi am obţinut împreună în luptă şi sacrificiu, m-au unit atât de strâns cu poporul meu. Fie ca primul rege al României să se bucure de acea iubire care pe ultimul principe l-a ajutat să treacă peste toate necazurile!

Pentru mine, devotamentul acestui popor nobil, viteaz, căruia i-am dedicat întreaga mea fiinţă, valorează mai mult decât toată mărimea, decât toată strălucirea unei coroane!"

Proclamarea regatului a trezit un ecou entuziast în toată ţara, iar încoronarea a avut loc pe 10/22 mai, de ziua naţională.

Carol "şi-a impus dorinţa ca pentru el să se confecţioneze o coroană de oţel dintr-unul dintre tunurile capturate la Plevna, iar pentru regină să se comande la un bijutier bucureştean o coroană simplă de aur":

"De aceea accept cu mândrie această coroană - ea este făurită din metalul unui tun, care este stropit cu sângele eroilor noştri şi sfinţit de către biserică; eu o primesc ca pe un simbol al independenţei şi forţei României! Ea va fi un martor de preţ al unor timpuri grele şi glorioase pe care le-am străbătut în comun, ea le va aminti generaţiilor viitoare de eroismul străbunilor lor şi de unitatea care a domnit între principe şi popor. Cea mai frumoasă coroană însă pentru regină ca şi pentru mine va fi şi va rămâne iubirea şi încrederea poporului căruia îi aparţine toată gândirea şi simţirea noastră..."

Turcia a fost prima care a recunoscut Regatul României. Au urmat-o Anglia, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.

Sursă citate: "Regele Carol I al României" - Paul Lindenberg

Editura Humanitas, 2010

A fost odată... - o poveste adevărată

"A fost odată ca aproape niciodată o seară liniştită în România.

Era seara unui început de primăvară, iar în programul din acel moment al Televiziunii Române rula un film artistic bulgăresc.

Deodată, pe neaşteptate, s-a produs dezastrul.

Au urmat 55 dintre cele mai groaznice secunde pe care România le-a traversat în întreaga sa istorie.

(...) La ora 21 şi 22 de minute, în seara de 4 martie 1977, România a fost lovită de un cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în zona seismică a Vrancei. Acest cutremur a fost al doilea ca putere în istoria secolului XX românesc.

(...) Bilanţul cutremurului a fost de peste 1570 de persoane decedate, alte peste 11000 de răniţi şi peste 35000 de locuinţe distruse. Majoritatea acestor pierderi s-au înregistrat în Bucureşti. Este cea mai mare catastrofă produsă în timp de pace din întreaga noastră istorie.

(...) Ceea ce a urmat după acele 55 de secunde de coşmar... a fost o lecţie din care România de azi ar trebui să înveţe.

(...) Morala poveştii cutremurului din 4 martie 1977 vorbeşte, totuşi, mai mult despre oameni decât despre ziduri. Trebuie spus că unii români, în acea dramă, s-au comportat ca nişte eroi. Mulţi oameni au fost salvaţi de sub dărâmături după zile întregi, datorită încăpăţânării unor pompieri şi militari de a căuta chiar şi atunci când părea epuizată orice speranţă. Alături de soldaţi şi pompieri, în căutări s-au implicat până şi cascadorii din studiourile cinematografice de la Buftea.

Ca toate popoarele Europei sudice, românii se mobilizează greu - dar, în faţa unui pericol comun, ei sunt capabili de un curaj şi de o generozitate fără limite. E bine să ţinem minte aceste lucruri - pentru că, din păcate, cutremure vor mai fi în România."

Autor: Adrian Cioroianu

"Cea mai frumoasă poveste.

Câteva adevăruri simple despre istoria românilor"

Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2013

Dacă ai fi ştiut...

"Dacă ai fi ştiut cât te iubesc, câtă nevoie am de tine în viaţa mea, nu ai fi îndrăznit să lipseşti nici măcar un singur moment...

Ai fi rămas întotdeauna alături de mine, cu inima ta contra inimii mele, cu sufletul tău contra sufletului meu..."

Victor Hugo

Piersicul înflorit...

"Piersicul înflorit - îl vezi şi-nchizi ochii, fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii sărutări: buzele roşii care-au zâmbit, obrajii copilăreşti care s-au înroşit."

Ionel Teodoreanu

Fiecare zi poate aduce o minune...

"Nouă, medicilor, fiecare zi ne aduce atâtea lucruri noi, nesperate, fantastice, care nu mai departe de ieri erau încă de neconceput!

Iată de ce, de fiecare dată când mă aflu în faţa unui caz unde ceilalţi dau din umeri, simt cum îmi tresaltă inima de ciudă, pentru faptul că nu cunosc încă acel leac de mâine, de poimâine, dar în acelaşi timp şi de speranţă: poate-l găseşti tu, poate-l descoperă altcineva în folosul acestui om, cât încă nu e prea târziu, chiar în ultima clipă!

Totul e posibil, inclusiv imposibilul - căci acolo unde ştiinţa vremii noastre se află în faţa unor uşi zăvorâte, undeva, adesea pe scara de serviciu, una s-a deschis pe neaşteptate.

Acolo unde metodele noastre se dovedesc ineficace, trebuie să încercăm neapărat să găsim una nouă şi unde ştiinţa nu ajută, mai există încă minuni - da, mai există şi astăzi în medicină minuni adevărate, minuni ce se produc sub lumina strălucitoare a becurilor electrice, în ciuda oricărei logici şi a experienţei, iar uneori le poţi chiar provoca."

Stefan Zweig - "Suflete zbuciumate"

Două poveşti...

Dragostea - două poveşti diferite, care se întâlnesc pentru a scrie împreună un acelaşi final...

© Andrei Niedermayer

Venim, visăm, plecăm...