14 martie 2018

România - Regat

În anul 1881, când se împlineau deja 15 ani de domnie stabilă şi fructuoasă a lui Carol I, "pentru a satisface o îndelung nutrită dorinţă a naţiunii, pentru a întări stabilitatea şi ordinea în ţară şi a da o garanţie în plus că în România monarhia trăieşte în aceleaşi condiţii ca şi în celelalte state ale Europei şi trebuie să inspire aceeaşi încredere, Camera Deputaţilor, în virtutea dreptului suveran al naţiunii, proclamă pe Alteţa Sa Regală principele Carol I rege al României."
Într-o zi de sâmbătă, 14/26 martie, Parlamentul a votat în unanimitate legea propusă de liberali, prin care România trecerea de la principat la regat.
Carol I a semnat legea în faţa tuturor, iar oamenii au sărbătorit pe străzi până târziu în noapte.
Astfel, Constituţia din 1866 a fost modificată, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment, şeful statului va fi numit Rege, iar România, Regat sau monarhie constituţională (Regatul României).
Carol I spunea:
"... Accept - nu pentru mine, ci pentru măreţia României - titlul de rege, sigur fiind că el nu va slăbi cu nimic legăturile care, prin tot ceea ce noi am obţinut împreună în luptă şi sacrificiu, m-au unit atât de strâns cu poporul meu. Fie ca primul rege al României să se bucure de acea iubire care pe ultimul principe l-a ajutat să treacă peste toate necazurile!
Pentru mine, devotamentul acestui popor nobil, viteaz, căruia i-am dedicat întreaga mea fiinţă, valorează mai mult decât toată mărimea, decât toată strălucirea unei coroane!"
Proclamarea regatului a trezit un ecou entuziast în toată ţara, iar încoronarea a avut loc pe 10/22 mai, de ziua naţională.
Carol "şi-a impus dorinţa ca pentru el să se confecţioneze o coroană de oţel dintr-unul dintre tunurile capturate la Plevna, iar pentru regină să se comande la un bijutier bucureştean o coroană simplă de aur":
"De aceea accept cu mândrie această coroană - ea este făurită din metalul unui tun, care este stropit cu sângele eroilor noştri şi sfinţit de către biserică; eu o primesc ca pe un simbol al independenţei şi forţei României! Ea va fi un martor de preţ al unor timpuri grele şi glorioase pe care le-am străbătut în comun, ea le va aminti generaţiilor viitoare de eroismul străbunilor lor şi de unitatea care a domnit între principe şi popor. Cea mai frumoasă coroană însă pentru regină ca şi pentru mine va fi şi va rămâne iubirea şi încrederea poporului căruia îi aparţine toată gândirea şi simţirea noastră..."
Turcia a fost prima care a recunoscut Regatul României. Au urmat-o Anglia, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.

Sursă citate: "Regele Carol I al României" - Paul Lindenberg
Editura Humanitas, 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu