30 ianuarie 2018

25 ianuarie 2018

Neagu Djuvara a plecat...

M-a întristat tare, tare mult plecarea domnului
Neagu Djuvara
(1916 - 2018),
unul dintre cei mai erudiţi, eleganţi, demni şi respectaţi reprezentanţi ai culturii române.
Istoric, romancier, filozof, diplomat, Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti, pe data de 18 august 1916, într-o familie de aristocraţi.
Nu vreau să insist cu astfel de date. La o simplă căutare pe Google puteţi afla câte detalii doriţi despre viaţa şi activitatea marelui om -
Neagu Djuvara.
Eu vă las aici doar un citat, dintr-un editorial pe care istoricul şi profesorul Adrian Cioroianu l-a publicat astăzi în "Adevărul":

"Încă şi mai importantă rămâne acea senzaţie de tinereţe pe care Neagu Djuvara o iradia la orice apariţie.
Indiferent de vârsta despre care vorbim, acest om a murit tânăr.
În preajma lui, toţi ceilalţi, oameni de la 7 la 77 de ani, cum se spune, ne simţeam copii.
Sub privirea lui ştrengară de om inteligent, Istoria şi istoriile căpătau o formă şi un conţinut."
Adrian Cioroianu

Dumnezeu să-l odihnească pe Neagu Djuvara!

24 ianuarie 2018

Problema este că...




"Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc."
Michelangelo Buonarroti

22 ianuarie 2018

19 ianuarie 2018

15 ianuarie 2018

Rugăciune


"Rătăcitor, cu ochii tulburi,
Cu trupul istovit de cale,
Eu cad neputincios, stăpâne,
În faţa strălucirii tale.
În drum mi se desfac prăpăstii,
Şi-n negură se-mbracă zarea,
Eu în genunchi spre tine caut:
Părinte,-orânduie-mi cărarea!

În pieptul zbuciumat de doruri
Eu simt ispitele cum sapă,
Cum vor să-mi tulbure izvorul
Din care sufletul s-adapă.
Din valul lumii lor mă smulge
Şi cu povaţa ta-nţeleaptă,
În veci spre cei rămaşi în urmă,
Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

Dezleagă minţii mele taina
Şi legea farmecelor firii,
Sădeşte-n braţul meu de-a pururi
Tăria urii şi-a iubirii.
Dă-mi cântecul şi dă-mi lumina
Şi zvonul firii-ndrăgostite,
Dă-i raza soarelui de vară
Pleoapei mele ostenite.

Alungă patimile mele,
Pe veci strigarea lor o frânge,
Şi de durerea altor inimi
Învaţă-mă pe mine-a plânge.
Nu rostul meu, de-a pururi pradă
Ursitei maştere şi rele,
Ci jalea unei lumi, părinte,
Să plângă-n lacrimile mele.

Dă-mi tot amarul, toată truda
Atâtor doruri fără leacuri,
Dă-mi viforul în care urlă
Şi gem robiile de veacuri.
De mult gem umiliţii-n umbră,
Cu umeri gârbovi de povară...
Durerea lor înfricoşată
În inimă tu mi-o coboară.

În suflet seamănă-mi furtună,
Să-l simt în matca-i cum se zbate,
Cum tot amarul se revarsă
Pe strunele înfiorate;
Şi cum sub bolta lui aprinsă,
În smalţ de fulgere albastre,
Încheagă-şi glasul de aramă:
Cântarea pătimirii noastre."
Octavian Goga - "Rugăciune"

13 ianuarie 2018

Fără ea, fără iubire...


"Fără ea, fără iubire,
omul sterp e şi se pierde
ca o frunză în pădure,
când pădurea-i toată verde,
ca un verde fir de iarbă
undeva într-o câmpie,
ca un fir de păpădie
noaptea, vântul când adie...

De aceea cânt iubirea
şi-o înalţ mai sus ca toate,
cu-ale ei întotdeauna
dulci şi tinere păcate,
cu lumină şi-ntuneric,
cu nădejde şi credinţă;
fără ea, fără iubire
lumea e doar suferinţă.

Din iubire viaţa naşte,
s-o avem aşa cum este:
infinită, pătimaşă,
cu baladă, cu poveste,
cu trecut de vreme lungă
rânduit în secoli care
duc pe umeri viitorul,
luminat de Sfântul Soare.

Cel ce nu ştie iubirea
e un spân mai rău ca fiara.
Vede negru înainte
şi blestemă primăvara:
ar zvârli-o în temniţă,
el să fie Demiurgul,
şi ar răstingni pe cruce
Răsăritul şi Amurgul..."
Dumitru Matcovschi

12 ianuarie 2018

11 ianuarie 2018

Despre aparenţe şi schimbare...


"Când nu mai suntem în stare să schimbăm o situaţie, de fapt suntem provocaţi să ne schimbăm pe noi înşine."
Viktor E. Frankl

"Mulţi văd ceea ce pari a fi, puţini înţeleg ceea ce eşti."
Niccolò Machiavelli

10 ianuarie 2018

O "plimbare" = o viaţă...

Ca să nu credeţi că ziua de azi a trecut fără să "ratez" vreun caz tragic...
Citesc despre o tânără, însărcinată, care s-a prezentat la Spitalul din Roman, judeţul Neamţ, din cauza unor probleme de ordin medical.
De acolo a fost trimisă acasă, cu tratament.
După câteva zile, întrucât starea nu i se ameliora, ba chiar îi era mai rău, tânăra revine la spital.
Se constată gravitatea situaţiei şi este trimisă de urgenţă la Iaşi.
La Iaşi este "plimbată" între 3 spitale, pierzându-se astfel timp preţios, care poate i-ar fi salvat viaţa.
Din nefericire, pacienta a decedat.
Nu am ce să mai comentez.

7 ianuarie 2018

Despre oameni...

"Un om mare îşi arată măreţia prin felul în care îi tratează pe oamenii mici."
Thomas Carlyle


"Mulți oameni nu-și trăiesc visele, pentru că-şi trăiesc fricile."
Les Brown

"Un om trebuie să fie destul de mare ca să-şi recunoască greşelile, suficient de deştept ca să înveţe din ele şi îndeajuns de tare ca să le îndrepte."
Alphonse Allais

"Oricât îţi vei schimba înfăţişarea,
rămâi acelaşi om."
Arthur Schopenhauer

6 ianuarie 2018

Buni numai de Sărbători?

O adevărată avalanşă de persoane care vor să facă fapte bune, să ajute pe cei mai puţini norocoşi, să bucure pe cei năpăstuiţi de soartă.
Foarte frumos!
Nimic de spus...
Apreciez aceste gesturi.
Totuşi, am o nedumerire: de ce aceste lucruri (cele mai multe!) se întâmplă numai în preajma Sărbătorilor?
În restul anului, cei trişti şi săraci nu au nevoie de ajutorul nostru?

5 ianuarie 2018

Despre moartea Regelui

M-am întrebat de câteva ori, probabil ca mulţi alţii, cum ar fi fost, dacă familia regală revenea la conducerea ţării noastre.
Mi-am amintit de sobrietatea pe care mi-a impus-o mereu Castelul Peleş, ori de câte ori l-am vizitat.
Mi-a fost ruşine mie de falsa suferinţă a unora dintre cei prezenţi la catafalc în cursul acelor zile, de zâmbetele lor, unele chiar largi, în clipele în care decenţa impunea alt comportament (dacă tot au ajuns acolo!).
De la oameni cu adevăraţi importanţi şi bine puşi la punct cu istoria noastră, am aflat multe lucruri noi pe care nu le ştiam şi pe care am de gând să le aprofundez pe viitor, dacă timpul îmi va permite.
Am constatat că românul tot român rămâne (nu toţi, dar destui), ca să nu zic altfel.
Nu respectă sub nicio formă codul impus în astfel de momente, deşi s-au făcut publice regulile care trebuie respectate pe parcursul acestor zile.
Şi aş mai putea continua...

4 ianuarie 2018

Nu generalizaţi, că nu e frumos!

Într-o localitate dintr-un colţ al ţării noastre, autorităţile locale au decis (şi nu e prima dată acum) să acorde câte un tichet cadou, în valoare de 100 RON, persoanelor care au venituri sub 520 de lei pe membru de familie, acum, în preajma Sărbătorilor.
Cu acest tichet, acei oameni îşi vor putea cumpăra produse alimentare.
Desigur, aşa cum se întâmplă pe la noi, au venit şi cârcotaşii, pentru început doi... o doamnă (cu mult aur pe ea şi care pare a lucra într-un birou) şi un domn (care... am impresia că lucrează undeva în străinătate, deci presupun că primeşte ceva bani pentru munca prestată).
Ambii au reacţii contra acestei decizii a Primăriei locale. Doamna îi numeşte "puturoşi" pe oamenii care vor primi aceste tichete, iar domnul îi trimite, scurt şi direct, la muncă.
Ok, admitem că printre acele persoane sunt şi dintre acei tineri, în putere, care ar putea munci, dar nu o fac, pentru că e mai simplu să stai şi să primeşti de la alţii.
Dar stau şi mă întreb dacă doamna şi domnul comentatori au scris în cunoştinţă de cauză atunci când au postat mesajele lor. I-aş întreba doar atât: de ce generalizaţi şi jigniţi fără să aveţi toate informaţiile?
Personal, cunosc persoane singure, din localitatea respectivă, care au o vârstă destul de înaintată, care suferă de boli - unele severe, care au pensii - da! - sub 520 de lei pe lună (plafonul maxim până la care se acordă ajutorul) şi care, oricât ar vrea, nu ar mai putea munci. Asta nu înseamnă că sunt puturoşi. Au muncit şi şi-au distrus sănătatea o viaţă întreagă, pentru o pensie de nimic.
Dumneavoastră, fără niciun alt ajutor, aţi reuşi să vă descurcaţi în ziua de astăzi?
Sunt convins că nu!
Aşa că pentru unele dintre aceste persoane, acel tichet de 100 de RON poate însemna un cozonac pe masa de Crăciun, o bucăţică de carne ori o pâine mai albă pe care altfel, cu greu sau deloc nu şi-ar permite-o.
Deci, vă rog nu generalizaţi, că nu e frumos deloc!

Foto: caritate.md

3 ianuarie 2018

Permis pentru procreere

Ajung din întâmplare pe un site şi citesc
- într-un text despre profeţiile lui Nostradamus pentru 2018 -
că:
"Pentru a putea face copii, oamenii vor avea nevoie de permis ca să procreeze."
Sunt curios unde se va petrece asta şi de la cine vor obţine oamenii acel permis.

2 ianuarie 2018

Valsul emană dor, dorinţă, tandreţe...

"Dacă există vreo formă muzicală care să fie expresia directă a senzualităţii
 aceasta este valsul vienez...
Valsul a fost dansul noii perioade romantice de după războaiele lui Napoleon şi contemporanii primelor valsuri au fost şocaţi de erotismul acestui dans, în care o femeie îşi îmbrăţişează partenerul, îşi închide ochii într-un vis fericit,
şi pluteşte de parcă lumea ar fi dispărut.
Melodia noilor valsuri emană dor, dorinţă şi tandreţe."
Max Graf