România - Regat

În anul 1881, când se împlineau deja 15 ani de domnie stabilă şi fructuoasă a lui Carol I, "pentru a satisface o îndelung nutrită dorinţă a naţiunii, pentru a întări stabilitatea şi ordinea în ţară şi a da o garanţie în plus că în România monarhia trăieşte în aceleaşi condiţii ca şi în celelalte state ale Europei şi trebuie să inspire aceeaşi încredere, Camera Deputaţilor, în virtutea dreptului suveran al naţiunii, proclamă pe Alteţa Sa Regală principele Carol I rege al României."

Într-o zi de sâmbătă, 14/26 martie, Parlamentul a votat în unanimitate legea propusă de liberali, prin care România trecerea de la principat la regat.

Carol I a semnat legea în faţa tuturor, iar oamenii au sărbătorit pe străzi până târziu în noapte.

Astfel, Constituţia din 1866 a fost modificată, pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment, şeful statului va fi numit Rege, iar România, Regat sau monarhie constituţională (Regatul României).

Carol I spunea:

"... Accept - nu pentru mine, ci pentru măreţia României - titlul de rege, sigur fiind că el nu va slăbi cu nimic legăturile care, prin tot ceea ce noi am obţinut împreună în luptă şi sacrificiu, m-au unit atât de strâns cu poporul meu. Fie ca primul rege al României să se bucure de acea iubire care pe ultimul principe l-a ajutat să treacă peste toate necazurile!

Pentru mine, devotamentul acestui popor nobil, viteaz, căruia i-am dedicat întreaga mea fiinţă, valorează mai mult decât toată mărimea, decât toată strălucirea unei coroane!"

Proclamarea regatului a trezit un ecou entuziast în toată ţara, iar încoronarea a avut loc pe 10/22 mai, de ziua naţională.

Carol "şi-a impus dorinţa ca pentru el să se confecţioneze o coroană de oţel dintr-unul dintre tunurile capturate la Plevna, iar pentru regină să se comande la un bijutier bucureştean o coroană simplă de aur":

"De aceea accept cu mândrie această coroană - ea este făurită din metalul unui tun, care este stropit cu sângele eroilor noştri şi sfinţit de către biserică; eu o primesc ca pe un simbol al independenţei şi forţei României! Ea va fi un martor de preţ al unor timpuri grele şi glorioase pe care le-am străbătut în comun, ea le va aminti generaţiilor viitoare de eroismul străbunilor lor şi de unitatea care a domnit între principe şi popor. Cea mai frumoasă coroană însă pentru regină ca şi pentru mine va fi şi va rămâne iubirea şi încrederea poporului căruia îi aparţine toată gândirea şi simţirea noastră..."

Turcia a fost prima care a recunoscut Regatul României. Au urmat-o Anglia, Italia, Statele Unite, Germania, Rusia şi Austro-Ungaria.

Sursă citate: "Regele Carol I al României" - Paul Lindenberg

Editura Humanitas, 2010

A fost odată... - o poveste adevărată

"A fost odată ca aproape niciodată o seară liniştită în România.

Era seara unui început de primăvară, iar în programul din acel moment al Televiziunii Române rula un film artistic bulgăresc.

Deodată, pe neaşteptate, s-a produs dezastrul.

Au urmat 55 dintre cele mai groaznice secunde pe care România le-a traversat în întreaga sa istorie.

(...) La ora 21 şi 22 de minute, în seara de 4 martie 1977, România a fost lovită de un cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în zona seismică a Vrancei. Acest cutremur a fost al doilea ca putere în istoria secolului XX românesc.

(...) Bilanţul cutremurului a fost de peste 1570 de persoane decedate, alte peste 11000 de răniţi şi peste 35000 de locuinţe distruse. Majoritatea acestor pierderi s-au înregistrat în Bucureşti. Este cea mai mare catastrofă produsă în timp de pace din întreaga noastră istorie.

(...) Ceea ce a urmat după acele 55 de secunde de coşmar... a fost o lecţie din care România de azi ar trebui să înveţe.

(...) Morala poveştii cutremurului din 4 martie 1977 vorbeşte, totuşi, mai mult despre oameni decât despre ziduri. Trebuie spus că unii români, în acea dramă, s-au comportat ca nişte eroi. Mulţi oameni au fost salvaţi de sub dărâmături după zile întregi, datorită încăpăţânării unor pompieri şi militari de a căuta chiar şi atunci când părea epuizată orice speranţă. Alături de soldaţi şi pompieri, în căutări s-au implicat până şi cascadorii din studiourile cinematografice de la Buftea.

Ca toate popoarele Europei sudice, românii se mobilizează greu - dar, în faţa unui pericol comun, ei sunt capabili de un curaj şi de o generozitate fără limite. E bine să ţinem minte aceste lucruri - pentru că, din păcate, cutremure vor mai fi în România."

Autor: Adrian Cioroianu

"Cea mai frumoasă poveste.

Câteva adevăruri simple despre istoria românilor"

Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2013

Dacă ai fi ştiut...

"Dacă ai fi ştiut cât te iubesc, câtă nevoie am de tine în viaţa mea, nu ai fi îndrăznit să lipseşti nici măcar un singur moment...

Ai fi rămas întotdeauna alături de mine, cu inima ta contra inimii mele, cu sufletul tău contra sufletului meu..."

Victor Hugo

Piersicul înflorit...

"Piersicul înflorit - îl vezi şi-nchizi ochii, fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii sărutări: buzele roşii care-au zâmbit, obrajii copilăreşti care s-au înroşit."

Ionel Teodoreanu

Fiecare zi poate aduce o minune...

"Nouă, medicilor, fiecare zi ne aduce atâtea lucruri noi, nesperate, fantastice, care nu mai departe de ieri erau încă de neconceput!

Iată de ce, de fiecare dată când mă aflu în faţa unui caz unde ceilalţi dau din umeri, simt cum îmi tresaltă inima de ciudă, pentru faptul că nu cunosc încă acel leac de mâine, de poimâine, dar în acelaşi timp şi de speranţă: poate-l găseşti tu, poate-l descoperă altcineva în folosul acestui om, cât încă nu e prea târziu, chiar în ultima clipă!

Totul e posibil, inclusiv imposibilul - căci acolo unde ştiinţa vremii noastre se află în faţa unor uşi zăvorâte, undeva, adesea pe scara de serviciu, una s-a deschis pe neaşteptate.

Acolo unde metodele noastre se dovedesc ineficace, trebuie să încercăm neapărat să găsim una nouă şi unde ştiinţa nu ajută, mai există încă minuni - da, mai există şi astăzi în medicină minuni adevărate, minuni ce se produc sub lumina strălucitoare a becurilor electrice, în ciuda oricărei logici şi a experienţei, iar uneori le poţi chiar provoca."

Stefan Zweig - "Suflete zbuciumate"