Închide ochii...

Închide ochii...

Ascultă vântul...

Îi auzi ecoul?

Îţi aduce bătăile inimii mele...

© Andrei Niedermayer

Iubirea - punct de reper al existenţei

Cred cu tărie în faptul că iubirea – indiferent sub ce formă s-ar manifesta, ar trebui să fie principalul punct de reper al întregii noastre existenţe pământene.

© Andrei Niedermayer

Sunt oameni...

Sunt oameni pe pământ cărora nu le ajunge această viaţă pentru câtă răutate adăpostesc în sufletele lor...

© Andrei Niedermayer

Nu uit... să te iubesc!

Îţi văd zâmbetul scăldându-se în sufletul meu...

Văd ochii tăi străbătând înălţimile cerului...

Îţi ascult glasul murmurând tainice vorbe de-amor...

Ascult cântecele inimii tale...

Şi nu uit... să te iubesc!

© Andrei Niedermayer

"Nimic din tine-n urmă nu va rămânea..."

"Şi pulbere ţărână din tine se alege,

Căci asta e a lumii nestrămutată lege.

Nimicul te aduce, nimicul te reia,

Nimic din tine-n urmă nu va rămânea..."

Veronica Micle

Veronica Micle s-a stins din viaţă la cincizeci de zile după moartea lui Eminescu, în noaptea de 3 spre 4 august 1889, la ora 23.

După decesul poetului, retrasă la Mănăstirea Văratec (judeţul Neamţ), copleşită de suferinţe şi de tristeţe, Veronica decide să-şi ia zilele, administrându-şi o doză mare de arsenic. Deşi medicii au încercat să o salveze, după aproape o zi de agonie, ea părăseşte această lume.
Zborul i s-a frânt la numai 39 de ani.

Corpul neînsufleţit al poetei a fost înmormântat, două zile mai târziu, în curtea bisericii Sfântul Ioan, la numai câţiva metri de Mănăstirea Văratec.

"Ce s-a ales din două vieţi,

O mână de cuvinte

Cărora abia le-ar da un preţ

Aducerile-aminte."

Mihai Eminescu

Foto: Mormântul Veronicăi Micle

Praful anilor de incultură... îngustează destine

Discutam zilele trecute, într-un cerc de amici, despre una, despre alta, la o cafea.

Şi, la un moment dat, un coleg (care, de altfel, îmi ştie programul destul de încărcat, atât de la job, cât şi din viaţa privată) s-a mirat foarte tare cum de mai am timp şi să citesc.

Şi aici mă refer la beletristică, nu la cărţi de specialitate, cărora oricum sunt nevoit să le acord mereu o atenţie sporită.

De aici încolo s-a pornit o lungă discuţie pe această temă. Şi astfel mi-am dat seama cât de ciudat poate să le pară unora faptul că cineva mai citeşte în ziua de astăzi. Ceva, orice... Cu atât mai ciudat dacă este vorba despre literatură.

Personal, aşa m-am obişnuit: să nu las să treacă vreo zi fără să pun mâna pe o carte. Extrem de rar mi se întâmplă să nu fac acest lucru. Ori când ajung mult prea târziu acasă şi a doua zi am trezirea cu noaptea în cap, ori când sunt plecat şi nu staţionez într-un loc prea mult.

Mi se pare ceva firesc această relaţie specială cu cărţile şi cred că fiecare dintre noi ar trebui să o apere cât mai mult cu putinţă.

Aşa mi-am adus aminte şi de un citat mai vechi, care-i aparţine lui Octavian Paler, şi pe care mi l-am notat într-o agendă.

Cred că reflectă cel mai bine situaţia actuală.

Vi-l las şi vouă...

"Trăim în ţara în care oamenii nu au niciodată timp să citească.

Sau nu îşi fac.

Cărţile sunt trecute în uitare, cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună.

Praful anilor de incultură şi agitaţie ieftină se aşterne cu nonşalanţă peste viaţa unor oameni căzuţi în resemnare.

Îngustează destine, periclitează vise şi întristează vieţi." (Octavian Paler)

Andrei Niedermayer